În mass-media, se întâlnește adesea conceptul de „cultură a comunicării”. Este folosit pentru a arăta capacitatea vorbitorilor nativi de a-l folosi în comunicarea de zi cu zi.
Instrucțiuni
Pasul 1
Cultura comunicării este capacitatea de a interacționa cu oamenii din jurul tău prin formularea verbală a gândurilor. Comunicarea în echipă se bazează pe situații monologice și dialogice, fiecare dintre acestea având un scop și obiective specifice. Scopul este de obicei o acțiune care are impact asupra interlocutorilor, de exemplu, informarea, explicarea, convingerea sau convingerea, motivarea sau inspirația etc.
Pasul 2
Vorbirea colocvială, pe baza căreia se construiește cultura comunicării, este un tip special de limbaj. Nu respectă întotdeauna normele și regulile înregistrate în diferite dicționare și gramatici. Cele mai importante semne ale vorbirii colocviale includ spontaneitatea și nepregătirea.
Pasul 3
Stilul conversațional oferă opțiuni care nu sunt pe deplin adecvate pentru înțelegerea lingvistică. Textele în acest stil, atât vorbite, cât și înregistrate în scris, pot avea un aspect neordonat, unele dintre detaliile lor sunt percepute ca neglijență de vorbire sau o eroare.
Pasul 4
Diferite trăsături colocviale se manifestă în mod constant și regulat în vorbirea oamenilor care vorbesc fluent normele și varietățile limbii. De aceea, vorbirea colocvială este considerată a fi o varietate literară deplină a limbii și nu o educație lingvistică, care, într-un fel sau altul, face parte din cultura comunicării.
Pasul 5
Cultura comunicării se caracterizează prin vorbire colocvială doar într-un cadru informal și în relații informale cu interlocutorul. O altă caracteristică importantă a culturii comunicării este că aceasta se manifestă numai cu participarea vorbitorilor înșiși, care sunt subiecții relației.
Pasul 6
Este o greșeală să crezi că cultura comunicării implică respectarea deplină a tuturor normelor lingvistice. Textele orale se caracterizează printr-o diviziune unică și irepetabilă, care nu poate fi reprodusă în toate cazurile în scris. Adesea, traducerea textelor vorbite autentice în formă scrisă nu este doar o editare, ci o muncă cu adevărat minuțioasă. Și chiar și în acest caz, textul tradus, în ciuda semnificației reținute, va avea o bază gramaticală și lexicală diferită. Astfel, cultura comunicării se formează datorită capacității interlocutorilor de a-și exprima gândurile într-o vorbire colocvială în așa fel încât să fie ușor de înțeles de ambele părți, iar alfabetizarea textelor orale este secundară.
