Un lider este o persoană pentru care membrii grupului recunosc dreptul de a lua decizii responsabile care afectează interesele întregului grup. Cu autoritate, liderul joacă un rol central în grup și reglementează relațiile din acesta.
Teoriile conducerii
Conducerea este o relație de influență și supunere într-un grup. Acesta este întotdeauna un fenomen de grup, pentru că este imposibil să fii lider singur. Procedând astfel, ceilalți membri ai grupului trebuie să accepte un rol de conducere și să se recunoască ca adepți.
Principalele funcții ale unui lider sunt organizarea de activități comune, dezvoltarea unui sistem de norme și valori, asumarea responsabilității pentru activitățile de grup și stabilirea unui climat psihologic favorabil în grup.
Fenomenul conducerii se bazează pe interacțiunea mai multor caracteristici. Acestea includ caracteristicile psihologice ale liderului și ale membrilor grupului, specificul situației și natura sarcinilor de rezolvat. Puteți deveni lider numai în anumite condiții socio-politice, ceea ce necesită un anumit set de calități personale pentru a rezolva probleme semnificative.
Există trei abordări principale ale teoriilor conducerii. Conform „teoriei trăsăturilor”, conducerea se bazează pe posesia unor calități speciale. Există diferite puncte de vedere cu privire la ce calități trebuie să aibă un lider pentru a diferi de grup. Dintre toate semnele liderilor, activitate, inițiativă, conștientizarea problemei care se soluționează (având experiență în rezolvarea unei probleme), se distinge capacitatea de a influența alți membri ai grupului. De asemenea, liderii trebuie să respecte atitudinile sociale adoptate în grup. În același timp, acele calități pe care populația le percepe ca standard ar trebui să se manifeste clar în imaginea lor. Lista calităților de conducere evidențiate de susținătorii teoriei a crescut constant până când a ajuns la o listă de 79 de calități în 1940.
Teoria dominantă a trăsăturilor a fost în curând înlocuită de conceptul situațional. Acesta susține că conducerea este un produs al situației. Susținătorii teoriei au susținut că cineva care a devenit lider într-o situație poate să nu devină lider în alta. Trăsăturile de lider sunt relative. Desigur, această teorie a fost imperfectă, deoarece importanța forței personale și a activității conducătorului a fost exclusă în ea.
A treia teorie a conducerii este cea sistemică. Potrivit acesteia, conducerea este procesul de organizare a relațiilor interumane într-un grup, iar liderul este subiectul gestionării acestui proces.
Clasificarea conducerii
Formele de manifestare a conducerii sunt destul de diverse. Deci, se poate distinge conducerea instrumentală și emoțională. Instrumental este conducerea afacerilor. Este asociat cu rezolvarea problemelor de grup. „Conducerea expresivă” apare atunci când mediul emoțional este favorabil, dar liderul nu se află într-o poziție de conducere. Aceste două tipuri de conducere pot fi personalizate, dar sunt de obicei distribuite între oameni diferiți.
În științe politice, există, de asemenea, 4 imagini ale unui lider: un purtător de etalon, un ministru, un comerciant și un pompier. Purtătorul de standarde îi conduce pe oameni împreună cu el, datorită unui ideal și model special de viitor. Ministrul-lider este purtătorul de cuvânt al intereselor electorilor săi. Liderul-comerciant știe să-și prezinte ideile într-un mod atractiv publicului. În cele din urmă, liderul pompierilor se concentrează pe cele mai urgente probleme. De obicei aceste imagini nu se găsesc în forma lor pură.
Clasificarea liderilor pe baza stilului de conducere este destul de comună. Conform acestui criteriu, politologul american D. Barber a identificat 4 stiluri de conducere. Deci, dacă un lider era orientat spre binele comun, stilul său era numit activ-pozitiv. Predominanța motivelor personale egoiste a format un stil activ-negativ. Dependența rigidă a activității de preferințele de grup și de partid duce la un stil pasiv-pozitiv. Performanța minimă a funcțiilor lor dă naștere unui stil pasiv-negativ.
Pe baza distribuției rolurilor de conducere, se disting stiluri autoritare și democratice. Primul presupune comanda unui singur om, iar conducerea în acesta se bazează pe forță. Conducerea democratică implică luarea în considerare a punctelor de vedere și a intereselor întregului grup.
