Pentru prima dată, anxietatea legată de sine apare în copilărie, când copilul devine capabil să monitorizeze și să controleze procesele mentale interne. Odată cu vârsta, o persoană încetează să mai acorde atenție acestui lucru, dar vorbirea de sine continuă pe tot parcursul vieții sale.
Vorbirea interioară, sau vorbirea de sine, este un dialog între componentele proceselor mentale. Psihicul uman este eterogen. Conform lui Z. Freud, acesta constă din Ego (tot ceea ce este realizat de o persoană și cuprins), Id (tot ceea ce este interzis este deplasat din conștiință și nu se realizează) și Super-Ego (procese conștiente și inconștiente care reprezintă conștiință, norme și reguli de comportament).
Începând de la naștere, o persoană mică își dezvoltă conștiința datorită cunoștințelor dobândite. Unele informații, datorate limitărilor culturale ale societății, sunt forțate să intre în inconștient. Contactul cu aceste informații este dificil, dar posibil cu ajutorul fanteziilor.
De fapt, o conversație cu sine este un dialog intern al conștiinței cu inconștientul. Astfel de conversații contribuie la procesul continuu al dezvoltării umane: limitele conștiinței sunt extinse prin găsirea unor forme de satisfacere a dorințelor interzise. Prezența unor limite rigide între aceste structuri și, în consecință, absența vorbirii interioare, împiedică dezvoltarea unei persoane, iar absența acestor limite face o persoană bolnavă mental, incapabilă să-și controleze dorințele și impulsurile.
Atunci când formează structura Super-Eului, copilului i se cere să respecte normele și regulile adoptate în societate, în familie, într-o echipă specifică. Bazele sale sunt puse de părinți. Cu cerințele lor, copilul își măsoară acțiunile: Cum ar acționa tatăl în această situație? Ce ar spune mama? Cum s-ar simți fratele meu mai mare în legătură cu asta? Treptat, figurile parentale ideale pentru copil devin obiecte interne, cerințele și reglementările lor devin cerințele unei persoane pentru sine.
Vorbirea de sine este un dialog constant, acorduri între cele trei structuri ale psihicului: Eul, Id-ul și Super-Ego-ul. Un adult de multe ori nici nu observă cum se întâmplă această conversație, dar în situații de viață dificile, observă conversații interne care izbucnesc în sine, care uneori îl ajută să ia decizia corectă.
