Printre toate tipurile de comunicare interpersonală, un rol important îl joacă așa-numitul contact tactil, adică, cu alte cuvinte, atingerea. Pentru unii oameni, senzațiile tactile sunt cea mai eficientă sursă de informații, astfel încât comunicarea fără contact tactil este aproape imposibilă pentru ei.
În psihologia comunicărilor, contactul tactil înseamnă atingerea unei persoane cu alta. De fapt, aceasta este chiar prima modalitate de comunicare disponibilă oamenilor, deoarece atunci când o persoană tocmai se naște, nu este încă capabilă să perceapă în mod adecvat informațiile auditive și vizuale, spre deosebire de senzațiile tactile. Unii psihologi cred că tocmai în acest stadiu al comunicării se nasc bazele viitorului psihic uman.
Tipuri de contacte tactile
În mod tradițional, contactele tactile sunt împărțite în mai multe tipuri. În primul rând, acestea sunt așa-numitele atingeri „profesionale”. Medicii, maseurii, stilistii, croitorii pur și simplu nu se pot lipsi de contactul tactil în activitățile lor profesionale. De regulă, majoritatea oamenilor iau astfel de contacte cu calm, dându-și seama că nu conțin informații suplimentare.
Potrivit psihologilor, femeile tind să fie mai pozitive în ceea ce privește contactul tactil decât bărbații. Din această cauză, un răspuns pozitiv la atingere se numește „feminin”.
Al doilea grup include atingerea ritualică. Nu este vorba despre practici mistice, ci despre o strângere de mână complet familiară sau un sărut bun venit pe obraz. Se știe că strângerea de mână, de exemplu, a apărut ca un mijloc de a demonstra intenții pașnice și prietenoase, dar în timp, această atingere binevenită a devenit aproape un ritual obligatoriu.
În cele din urmă, cea mai largă zonă în care este utilizat contactul tactil este în zona relațiilor interumane. Atingerea aici este o manifestare de afecțiune, simpatie, rudenie, atracție sexuală. Acestea pot fi îmbrățișări, sărutări, o bătaie prietenoasă pe umăr sau lovituri blânde. Acest tip de contact tactil puternic este un marker eficient al relațiilor strânse, cum ar fi între un băiat și o fată.
Contactul tactil poate indica statutul social. Cel mai adesea, atingerea este permisă de acele persoane care ocupă o poziție mai înaltă în societate, de exemplu, un șef poate să plesnească un subaltern pe umăr.
Rolul atingerii în comunicare
În psihologia comunicării, există mai multe canale principale de comunicare. În funcție de canalul pe care o anumită persoană îl preferă, acesta aparține unuia dintre mai multe grupuri: „audiale”, „vizuale” și „kinestezice”. Se crede că primul care primește cele mai complete informații este necesar să auzim, al doilea - să vedem și al treilea - să simțim. În acest caz, simțurile sunt înțelese, în primul rând, simțul mirosului și al atingerii. Astfel, kinestezicele se bazează foarte mult pe atingere, de care au nevoie nu numai pentru a primi informații, ci și pentru a le transmite. Ele pot fi ușor recunoscute prin dorința inconștientă de a scurta distanța de comunicare, atingerile mecanice și jefuirea interlocutorului de pete invizibile de praf. Comunicarea cu un kinestezic poate fi foarte stresantă pentru persoanele care consideră că orice contact tactil este un proces profund intim. Dacă sunteți o astfel de persoană, încercați să avertizați imediat kinestezice explicite despre antipatia dvs. de atingere pentru a evita conflictele.
