Mulți oameni știu cine sunt extrovertitii. Cu toate acestea, aceste cunoștințe sunt puțin stereotipate și primitive. Dar dacă ne gândim mai profund la acest tip și explicăm câteva puncte din limbajul psihologiei?
Gândirea ca atare se bazează pe informații din surse subiective și pe date obiective percepute senzual și care trec prin conștientizare. Gândirea extravertită este determinată de ultimul factor. Împrumutul din circumstanțe externe devine măsura determinantă a judecății. Pot fi factori percepuți în mod senzual sau idei general acceptate transmise prin tradiții, în timpul educației sau educației. Dacă o persoană are tendința de a subordona toate celelalte manifestări ale vieții unor concluzii intelectuale, atunci putem vorbi despre un tip pronunțat extravertit mental.
Oamenii de acest tip folosesc rolul dominant al realității obiective nu numai în raport cu ei înșiși, ci și în raport cu întreaga lume înconjurătoare. Percepția binelui și a răului, măsura frumuseții, este construită pe baza „exteriorului”. Tipul de gândire extravertit este incapabil să facă excepții. El aduce toate manifestările vieții sub o anumită formulă, schemă. A avea o formulă largă generează reformatori, procurori sau diseminatori de idei importante. Inversul este bâjbâitul, oamenii care critică totul, încearcă să aducă diversitatea vieții sub o schemă convenabilă și urăsc orice disidență.
Obiectul devine și baza modului de a simți în atitudinea extravertită. De exemplu, o persoană consideră o imagine frumoasă nu datorită percepției subiective, ci pentru că o observă în salon. Acest mod de simțire determină vizitele masive la teatru sau concerte, aderarea la tendințele modei etc. În astfel de cazuri, sentimentul extravertit acționează ca un principiu creator. Comunicarea armonioasă este imposibilă fără ea. Dar când această atitudine capătă un sens exagerat, atunci sentimentul își pierde vitalitatea umană, constanța dispare și pot apărea stări isterice.
Factorii obiectivi și subiectivi se pot distinge în formarea senzațiilor. La un individ cu o atitudine extravertită, acesta din urmă este fie inhibat, fie reprimat. În atitudinea extravertită, „fuzionarea” cu obiecte sau procese se concretizează. Doar senzațiile concrete dau naștere plinătății vieții. Dezvoltarea pozitivă a unei astfel de atitudini dă naștere unor estete sofisticate. În caz contrar, apar sclavii realității tangibile, lipsite de reflecție și orice ambiție.
Intuiția în atitudinea extravertită este o funcție accesorie. Acționează automat. Acesta vizează o căutare constantă de noi oportunități pentru viața externă.
