Sinuciderii, de regulă, iau mult timp să se gândească la decizia lor, aleg timpul, locul și metoda sinuciderii. De asemenea, după cum se spune, „se sinucid”: plătesc datoriile, scriu un testament, distribuie lucruri mărunte. După ce au observat un astfel de comportament, rudele unui posibil sinucidere ar trebui să consulte un psihiatru.
Asistența psihoterapeutică pentru sinucideri constă în trei etape: sprijinirea crizei, intervenția în criză și asistență în reabilitarea socială.
În stadiul de sprijin al crizei, este de o importanță capitală pentru psihiatru să stabilească o relație de încredere cu pacientul: trebuie ascultat fără critici sau condamnări. Uneori este suficient ca o persoană suicidă să vorbească pur și simplu pentru a depăși sentimentul de izolare emoțională completă și, prin urmare, pentru a reduce riscul de sinucidere.
Intervenția în caz de criză include identificarea motivelor pierderii adaptării sociale, activarea sau modelarea stimulentelor pacientului de a trăi, căutarea comună a unor modalități alternative de rezolvare a situației de criză.
Dacă psihiatrul observă rezultatele muncii sale: pacientul arată o tendință de a-și schimba decizia, aceste rezultate trebuie consolidate prin restabilirea abilităților de adaptare socială. Aici, un rol imens poate fi jucat ajutând pacientul către alte persoane care se află în aceeași situație ca el sau chiar mai rău. Acest lucru va permite pacientului să-și dea seama de nevoile sale și să-și umple viața cu un nou sens.
După finalizarea cu succes a psihoterapiei, pacientul ar trebui însă să rămână mult timp în câmpul vizual al psihiatrului, pentru a evita posibilele recăderi.
