Este vina vocea conștiinței noastre? Da, probabil că poți spune asta. Conștiința nu este inerentă unei persoane de la naștere, este crescută. Și cu cât conștiința crește și se întărește într-o persoană, cu atât își simte mai vina vina chiar și pentru ceea ce, de fapt, nu este vinovat, dar pentru care s-ar putea opune.
Conștiința este baza existenței umane în societate. Dar ce explică conotația negativă pe care o dau mulți oameni sentimentelor de vinovăție? Aparent, în înțelepciunea convențională, se confundă două concepte: vinovăția ca voce a conștiinței și vina nevrotică, imaginară, a cărei răscumpărare este imposibilă, dar care, cu toate acestea, chinuie o persoană și o obligă să efectueze acțiuni care depășesc norma. La fel ca multe sfere ale psihicului uman: dragostea, patriotismul, creativitatea, - conștiința și, în consecință, sentimentul de vinovăție poate exista atât într-o formă armonioasă, deplină, cât și într-o formă pervertită, patologică. Și în ultimul caz, vinovăția, de regulă, se dovedește a nu proveni din încălcarea de către o persoană a propriilor standarde morale, ci impusă din exterior - prin educație greșită, opinie publică formată istoric, ideologie eronată.
„Păcătositatea” oricărei persoane, predicată practic de toate religiile, ar trebui atribuită formei nevrotice a sentimentului de vinovăție. În ciuda ritualurilor dezvoltate și a autoperfecționării morale, pentru mulți oameni religioși, din diverse motive, dorința de mântuire personală devine hipertrofiată - și atât de mult timp posturile, purtarea lanțurilor, autoflagelarea și chiar autoimolarea sunt folosite pentru a ispăși păcatele. Sentimentul de vinovăție dobândit de un copil care a fost supus pedepsei fizice („dacă mă bat, atunci sunt rău”) își poate găsi mai târziu expresia în agresivitate, în comportamentul antisocial. Victimele violenței sexuale în multe societăți, în loc să evoce simpatie, deseori apar acuzații de ceea ce s-a întâmplat („este vina mea”), iar un boicot social, „rușine” poate conduce victima la sinucidere.
Toate cazurile în care sentimentele de vinovăție sunt de natură nevrotică necesită munca unui psihoterapeut. Dacă vinovăția pentru fapte comise încurajează responsabilitatea unei persoane, îl încurajează să nu comită astfel de acțiuni în viitor, atunci putem vorbi despre o persoană sănătoasă, matură, care are o moralitate autentică și este capabilă să funcționeze eficient pentru binele societății.
